Oraşul este aşezat la picioarele munţii Harghitei, între oraşele Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, la o altitudine de 860 m.
După Orbán Balázs satul a primit numele de la un cioban numit Oláh János: „ai cui fii şi descendenţi au întemeiat satul şi l-au numit după primul localnic”. (Orbán B.: A Székelyföld leírása. I. volum, pagina 74.)
O altă variantă despre care vorbeşte Orbán Balázs: „după tradiţii primul localnic al satului a fost Fejér Márton, de origine valahă, după care alţi trei secui s-au aşezat pe acest teritoriu. Márton împrumutând bani acestora, le-a făcut jeler. Neacceptând datoria, i-a pus la lucru şi i-a şantajat. Mai târziu însă a venit un al patrulea secui, foarte uman, de la Elekcsir, care i-a apărat pe asupritori. Fejér era nevoit să accepte banii, astfel secuii fiind eliberaţi.” (Orbán B.: A Székelyföld leírása. I. volum, pagina 75.)
Numele original al localităţii a fost satul Oláh, cum apare în documentul din 1406, secolul al XVI-lea. Mai târziu în scrisorile privilegiate apare pe numele Szentegyházas-Oláhfalu. Probabil că a primit prenumele Szentegyháza din cauză că a reconstruit biserica arsă fără ajutorul episcopiei; după alţii a primit acest prenume din simplul fapt că a avut propria lui biserică. Trebuie menţionat faptul, că la numai doi kilometri – probabil înfiinţat mai târziu – celălalt sat Oláh, care a avut la dispoziţie numai o căpâlnă, astfel a primit numele Căpâlniţa sau Micul sat Oláh. Cu asemenea compunere Szentegyházas-Oláhfalu a fost numit Nagy- Oláhfalu sau Satul Mare. Aşa au primit localnicii numele de oláhfalviak sau nagyfalusiak.
Pe vremea comunismului mai mulţi au votat pentru evitarea prenumelui „Sfânt”. Organele oficiale au introdus denumirea română a localităţii, de aceea oamenii au folosit numele Vlăhiţa. Problema denumirii a localităţii a fost rezolvată în anul 1968, când a fost denumit oraş împreună cu Szentkeresztbánya , ai cărui locuitori vrând-nevrând s-au obişnuit cu denumirea străină. Oamenii încă folosesc această denumire, deşi cu revoluţia din 1989 orăşelul a luat numele Szentegyháza. Majoritatea locuitorilor vorbesc despre „sat” şi „oraş”.
Numele oraşului se referă la o biserică construită înainte de anul 1360. În 17 mai 1567 secuii catolici au înfruntat oastea lui János Zsigmond, care reîntorcând a ars satul în întregime. Pe vremea Principatelor Ardelene a fost un sat privilegiat, al cărui locuitori s-au ocupat mai ales de exploatarea lemnului. În anul 1801 a primit dreptul de a avea târg.
În anul 1836 i se alătură localitatea Szentkeresztbanya.
Curând încep construirea Uzinei de Fier, dar în anul 1849 armatele ruseşti ard construcţia, astfel trebuie reconstruit.
Oraşul Vlăhiţa s-a format din unirea localităţilor Szentegyháza şi Szentkeresztbánya. Cea mai veche menţiune a satului Szentegyháza provine din anii 1301, în documentele din 1406 apare sub numele Oláhfalu.
Din documente reiese că între oraşele Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc au existat importante legături de comerţ. Drumul între aceste oraşe a fost foarte periculos din cauza animalelor sălbatice şi din cauza tâlharilor. Acest sat s-a înfiinţat cu un scop protector. Mai târziu localnicii au primit sarcina de a însoţi cu arme curierii şi poşta naţională. Având în vedere viaţa grea din aceste locuri şi sarcina importantă de împlinit, sătenii au beneficiat privilegii particulare pe parcursul secolelor, care reies din scrisorile privilegiate, pe care le-au primit de la Principele Ardealului (Báthory István, Báthory Kristóf, Báthory Zsigmond, Báthory Gábor, Bethlen Gábor).
Oláhfalu din anul 1803 a avut propria ştampilă circulară "Sigillum privilegiat communitatis Olahfalviensis".
Pe parcursul secolelor localnicii au trăit din prelucrarea lemnului şi a pământului.
Principala ocupaţie a sătenilor a fost tăierea şi prelucrarea scândurii. Din documente reiese, că aici au funcţionat 61 de ferăstrăi cu ajutorul apei. Cu scândură au parcurs Ardealul făcând schimb de comerţ. Locuitorii satului şi-au confecţionat hainele, pantofii, unelte, obiecte casnice.În afară de acestea au existat spălătorie pentru postav şi cergă, pieptăn pentru lână.
Exploatarea minereului de fier, topirea fierului şi prelucrarea acestuia a jucat un rol important în viaţa locuitorilor de aici. A înzestrat cu utilaje ferăstrăile din Oláhfalu şi cu unelte de gospodărie pe locuitorii din împrejurimi.
Există documente care arată că în timpul revoluţiei din anii 1848-1849, industria metalurgică a primit rolul de a turna ghiulea.
Dezvoltarea industriei metalurgice a dus la creşterea numărului de locuitori. Cu urbanizarea din 1968 a primit rangul de oraş şi numele Vlăhiţa, anexând localităţile Băile Homorod şi Mina Lueta. După revoluţia din1990 va primi numele Szentegyhaza.
Este aşezat la picioarele munţii Harghitei în partea de sud.
Clima orăşelului este muntoasă, adică mai aspră decât cea normală. Chiar şi zicala spune: „nouă luni sunt întotdeauna reci şi nici restul trei nu sunt calde.”
Vântul din nord-est aduce secetă, în schimb iarna cauzează ger. Vântul din sud-vest este mai domol şi mai bogat în ploaie. Iarna sunt dese viscolele, respectiv aversele din vară, grindinele.
La nord-vest se află satul Căpâlniţa, la sud-vest satul Lueta, la nord-est Siculeni iar la est se află Miercurea Ciuc.
Vlăhiţa este parcurs de pârâul Homorod-Mic pe un traseu de şase kilometri şi care defineşte direcţia oraşului. Albia pârâului este artificial deoarece pe acest teritoriu apele freatice sunt la mari adâncimi. În prezent apa potabilă este rezolvată cu ajutorul unui bazin care se află în partea de nord al localităţii.
Vegetaţia nu diferă de specificul zonelor învecinate. Aici se află minunata Poiană a Narciselor (Narcissus stellaris). În luna mai poiana se îmbracă în alb pentru că în această perioadă înfloresc narcisele. O altă floare rar întâlnită este Papucii Doamnei (Cypripedium calceolus).
Pantele muntelui sunt acoperite cu fagi şi brazi. Pe teritoriul muntelui se găsesc nenumerate izvoare de ape minerale şi mofete. În păduri se află multe animale sălbatice, iar în apele muntoase sunt păstrăvi.
În legătură cu construcţia bisericii de la nordul localităţii nu avem date exacte.
În arhiva parohiei există o carte latină, care pune înfiinţarea parohiei înainte de 1360. Biserica a fost construită în anul 1736.
Biserica catolică din sudul localităţii a fost construită în anul 1936 şi a devenit independent în anul 1990.
Colectivitatea unitară s-a format în anul 1992. Din banii credincioşilor şi din ajutorul primit din America au cumpărat o casă, care a devenit biserica lor şi în acelaşi timp a fost şi birou şi locuinţă.
Colectivitatea reformată a devenit independentă în anul 1981, până acum a funcţionat sporadic. Casa de rugăciune a fost cumpărată în anul 1978 din banii credincioşilor. În ultimii ani au construit o biserică.
Colectivitatea baptistă şi-a construit casa de rugăciune în anul 1950.
Uniunea Baptistă a Maghiarilor din România cu centrul în Oradea, la hotarul oraşului Vlăhiţa a cumpărat un teren, în anul 1990, din ajutor străin cu scopul de a construi o tabără pentru creştini. Directorul acestei tabere a fost Both Jozsef, care a început construcţiile şi a deschis tabăra.
Celelalte confesiuni sunt aşa de mici, încât nu putem vorbi despre ele.
Martorii lui Jehova alcătuiesc o colectivitate închisă.
În localitate funcţionează două şcoli generale, un Grup Şcolar Industrial, trei grădiniţe şi două cămine de zi.
Şcoala Generală „Mártonffi János” a fost înfiinţată în jurul anilor 1700, cum reiese din documente. Până în anul 1948 a fost educaţie cultă în localitate.
Înaintea şcolii generale „Tamási Áron” a funcţionat şcoala construită în anul 1852 de Demeter Miklós, proprietarul uzinei. În anul 1923 şcoala a devenit proprietate de stat. Din fondul statului în anul 1956 a fost construită o nouă clădire.
În anii 1959-1960 cu mutarea claselor liceale, s-a înfiinţat liceul teoretic. În anul 1973 liceul teoretic devine Grup Şcolar.
În anul 1952 a fost înfiinţată spitalul cu secţiile de medicină internă, chirurgie, maternitate şi ginecologie. În 1953 au înfiinţat secţia pediatrie.
În localitate funcţionează două farmacii.
Szentegyháza földrajzi adottságai és természeti környezetének köszönhetően kitűnő turisztikai lehetőségekkel rendelkezik.
La numai doi kilomatri de oraşul Vlăhiţa există un ştrand, lângă pârâul Vargyas, la o altitudine de 824 metri. Este rezultatul unei sondări din anul 1975. Temperatura apei este de 24°C. Pentru turişti s-au construit case.
Biserica Romano-Catolică a fost construită în anul 1736. În biserică există mai multe obiecte de artă, cum ar fi o uşă din timpul renaşterii şi altele.
Câmpul narciselor se află la marginea oraşului. Narcisele înfloresc în luna mai, sunt de origine mediterană.
Din anul 1976 se organizează anual „Festivalul Narciselor”, care se numără printre sărbătorile localităţii.
Uzina de forjat a fost înfiinţată în anul 1836. În Europa este unicul atelier unde au prelucrat fierul folosind forţa apei. Ciocanul a funcţionat cu ajutorul unei roate pentru apă. A fost construită din lemn. Mărimea şi greutatea ciocanului şi-a efectuat eficienţa în cădere liberă. Fonta brută a fost înfierbântată cu cărbune. Obiectele au fost formate numai cu forja, cum ar fi sapa, lopata, târnăcopul, toporul, brăzdarul şi altele. Nu numai modul de funcţionare a ciocanelor, dar şi uneltele aici forjate sunt unice.
În anul 1849 au fost construite alte doi uzine de forjat dintre care unul a funcţionat până în anul 1990.
Izvorul de apă minerală ”Lobogó” se găseşte la numai 80 de metri de la spitalul oraşului.
Băile Homorod este o localitate autonomă din anul 1898 până în anul 1898, când este alăturat oraşului Vlăhiţa. Este cea mai atrăgătoare aşezare turistică, la o altitudine de 700 de metri. Momentan sunt zece izvoare în localitate, dintre care cele mai importante sunt: izvoarele „Maria” şi „Lobogó”, care se găsesc lângă drumul naţional.
Izvorul Lobogó
Izvorul Mária
* ”Festivalul Narciselor”, care se organizează anual, în luna mai sau iunie, începând din anul 1975
* „Zilele Filarmoniei” (luna mai)
* Sfântul Andrei – 30 noiembrie
* Sfânta Inimă a lui Isus – luna iunie
* Fericita Gizella – 7 mai
* Sfântul Gellért – 24 septembrie.