Există mai multe variante referitoare la numele oraşului, astfel:
După Orbán Balázs satul a primit numele de la un cioban numit Oláh János: „ai cui fii şi descendenţi au întemeiat satul şi l-au numit după primul localnic”. (Orbán B.: A Székelyföld leírása. I. volum, pagina 74.) O altă variantă despre care vorbeşte Orbán Balázs: „după tradiţii primul localnic al satului a fost Fejér Márton, de origine valahă, după care alţi trei secui s-au aşezat pe acest teritoriu. Márton împrumutând bani acestora, le-a făcut jeler. Neacceptând datoria, i-a pus la lucru şi i-a şantajat. Mai târziu însă a venit un al patrulea secui, foarte uman, de la Elekcsir, care i-a apărat pe asupritori. Fejér era nevoit să accepte banii, astfel secuii fiind eliberaţi.” (Orbán B.: A Székelyföld leírása. I. volum, pagina 75.) Numele original al localităţii a fost satul Oláh, cum apare în documentul din 1406, secolul al XVI-lea. Mai târziu în scrisorile privilegiate apare pe numele Szentegyházas-Oláhfalu. Probabil că a primit prenumele Szentegyháza din cauză că a reconstruit biserica arsă fără ajutorul episcopiei; după alţii a primit acest prenume din simplul fapt că a avut propria lui biserică. Trebuie menţionat faptul, că la numai doi kilometri – probabil înfiinţat mai târziu – celălalt sat Oláh, care a avut la dispoziţie numai o căpâlnă, astfel a primit numele Căpâlniţa sau Micul sat Oláh. Cu asemenea compunere Szentegyházas-Oláhfalu a fost numit Nagy- Oláhfalu sau Satul Mare. Aşa au primit localnicii numele de oláhfalviak sau nagyfalusiak. Pe vremea comunismului mai mulţi au votat pentru evitarea prenumelui „Sfânt”. Organele oficiale au introdus denumirea română a localităţii, de aceea oamenii au folosit numele Vlăhiţa. Problema denumirii a localităţii a fost rezolvată în anul 1968, când a fost denumit oraş împreună cu Szentkeresztbánya , ai cărui locuitori vrând-nevrând s-au obişnuit cu denumirea străină. Oamenii încă folosesc această denumire, deşi cu revoluţia din 1989 orăşelul a luat numele Szentegyháza. Majoritatea locuitorilor vorbesc despre „sat” şi „oraş”.
Numele oraşului se referă la o biserică construită înainte de anul 1360. În 17 mai 1567 secuii catolici au înfruntat oastea lui János Zsigmond, care reîntorcând a ars satul în întregime. Pe vremea Principatelor Ardelene a fost un sat privilegiat, al cărui locuitori s-au ocupat mai ales de exploatarea lemnului. În anul 1801 a primit dreptul de a avea târg.
În anul 1836 i se alătură localitatea Szentkeresztbanya.
Curând încep construirea Uzinei de Fier, dar în anul 1849 armatele ruseşti ard construcţia, astfel trebuie reconstruit.
Oraşul Vlăhiţa s-a format din unirea localităţilor Szentegyháza şi Szentkeresztbánya. Cea mai veche menţiune a satului Szentegyháza provine din anii 1301, în documentele din 1406 apare sub numele Oláhfalu.
Din documente reiese că între oraşele Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc au existat importante legături de comerţ. Drumul între aceste oraşe a fost foarte periculos din cauza animalelor sălbatice şi din cauza tâlharilor. Acest sat s-a înfiinţat cu un scop protector. Mai târziu localnicii au primit sarcina de a însoţi cu arme curierii şi poşta naţională. Având în vedere viaţa grea din aceste locuri şi sarcina importantă de împlinit, sătenii au beneficiat privilegii particulare pe parcursul secolelor, care reies din scrisorile privilegiate, pe care le-au primit de la Principele Ardealului (Báthory István, Báthory Kristóf, Báthory Zsigmond, Báthory Gábor, Bethlen Gábor).
Oláhfalu din anul 1803 a avut propria ştampilă circulară "Sigillum privilegiat communitatis Olahfalviensis".
Pe parcursul secolelor localnicii au trăit din prelucrarea lemnului şi a pământului.
Principala ocupaţie a sătenilor a fost tăierea şi prelucrarea scândurii. Din documente reiese, că aici au funcţionat 61 de ferăstrăi cu ajutorul apei. Cu scândură au parcurs Ardealul făcând schimb de comerţ. Locuitorii satului şi-au confecţionat hainele, pantofii, unelte, obiecte casnice.În afară de acestea au existat spălătorie pentru postav şi cergă, pieptăn pentru lână.
Exploatarea minereului de fier, topirea fierului şi prelucrarea acestuia a jucat un rol important în viaţa locuitorilor de aici. A înzestrat cu utilaje ferăstrăile din Oláhfalu şi cu unelte de gospodărie pe locuitorii din împrejurimi.
Există documente care arată că în timpul revoluţiei din anii 1848-1849, industria metalurgică a primit rolul de a turna ghiulea.
Dezvoltarea industriei metalurgice a dus la creşterea numărului de locuitori. Cu urbanizarea din 1968 a primit rangul de oraş şi numele Vlăhiţa, anexând localităţile Băile Homorod şi Mina Lueta. După revoluţia din1990 va primi numele Szentegyhaza.