sesiunea de urgenţă pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni cultural-educative, pentru susţinerea unor programe de interes public general, regional sau local, în anul fiscal 2021

 

Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de email ale persoanei de contact: Primăria Orașului Vlăhița, CIF: 4245224, str. Turnătorilor nr. 20, Vlăhița, județul Harghita, e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea., tel./fax: 0266-246634.

UAT Vlăhița anunță procedura de acordare de finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte și acțiuni cultural-educative, pentru susţinerea unor programe de interes public general, regional sau local, în anul fiscal 2021, în procedură accelerată, în conformitate cu prevederile art. 16, alin. (1) și art. 20, alin. (2) din Legea nr. 350/2005.

Reglementări legale: Legea nr. 350/2005, actualizată, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, Ordonanța de Guvern nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale, Hotărârea Consiliului Local nr. 57/27.05.2021 privind aprobarea Regulamentului privind procedurile de decontare a cheltuielilor şi acordarea
finanţării nerambursabile de la bugetul Oraşului Vlăhiţa pentru sprijinirea de programe, proiecte şi acţiuni de interes local pentru anul 2021.

Având în vedere faptul că bugetul local pe anul 2021 și programul anual al finanțărilor nerambursabile au fost aprobate cu întârziere în data de 15.04.2021 neaplicarea accelerării procedurii de selecție a ofertelor ar împiedica implementarea proiectelor în timp util.

  • Alocația financiară directă din fonduri publice se acordă în vederea desfășurării de către persoanele juridice fără scop patrimonial a unor activități nonprofit, care să contribuie la realizarea unor acțiuni, sau programe de interes public general, regional, sau local.
  • Bugetul alocat programului este publicat în programul anual de finanțare fonduri nerambursabile. Finanțarea asigurată de Consiliul Local va fi maximum 90 % din bugetul total al proiectului. Suma totală alocată este de 85.000 lei, repartizată în conformitate cu Programul anual după cum urmează: Activităţi sportive: 30.000,00 lei, Activităţi culturale: 39.500,00 lei, Asistenţă socială: 7.500,00 lei, Dezvoltare şi alte acţiuni generale economice: 8.000,00 lei.
  • Data limită de depunere a proiectelor este 22 iunie 2021, ora 12, la sediul autorității contractante, Orașul Vlăhița.
  • Evaluarea și selecția dosarelor depuse se vor efectua în perioada de 23-29 iunie 2021 și se vor face în ordinea punctajului obținut de către fiecare solicitant, în limita bugetului alocat. Soluționarea contestațiilor se va face în data de 30 iunie 2021 ora 12.
  • Informaţii suplimentare despre procedura de selecție și documentele necesare în vederea înscrierii sunt disponibile și la sediul temporar al Primăriei Orașului Vlăhița, Compartimentul investiții și achiziții publice, protecție civilă.

Acest anunț a fost publicat și în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 105 /03.06.2021

 

PRIMAR

LŐRINCZ Csaba

 

Regulament, Anexe, Formulare

Véletlenszerű Kép

site_006.jpg